Praf in ochi

Decembrie 31, 2008

Conversatii nocturne cu Mos Craciun (II)

Filed under: Intalniri de gradul trei — vivi_d @ 5:34 am

Oare de cand o cunosc pe Virginia? Sa fie doi, trei ani de cand suntem colegi de birou?!… Nu-mi pot aminti, si acest fapt trist nu are nimic de-a face cu paharele golite in ajun, la petrecerea de la firma. Sunt, pur si simplu, dezarmat, mult mai neputincios decat acum cateva ore in bucataria firmei, cand mi s-a protapit in fata cu acel cadou misterios, numai si numai pentru mine. Am incercat sa ghicesc, citind cat mai atent aparentele pachetului, dar cutia de-o forma banala si de-o marime medie nu mi-a excitat deloc imaginatia. A intins paharul cu Martini si l-a lovit de-al meu, razand si cu sanii care-i tresaltau in bluza usoara, usor transparenta, dar nu suficient cat sa vad prin ea, si m-a lasat balta langa cafetiera, rostind soptit, fara sa-si deslipeasca buzele una de cealalta: Al tau e, daca stii sa-l deschizi!

Mi-am baut cafeaua dar odata intors in birou, i-am cautat privirea, crezand c-am sa gasesc mai multe raspunsuri la intrebarea mea. Nu mi s-a parut, ea chiar ma evita, jucandu-se voit cu toate simturile mele, lasandu-ma doar sa-i adulmec parfumul fin al pielii cand mi se arata pentru o clipa in fata, doar ca sa-si faca loc inspre alte birouri, inspre alti colegi adunati laolalta, lasandu-se dezbracata de alti ochi curiosi care voiau sa-i mangaie rotunjimile cuminti sub matasurile diafane. Cadoul meu?! Mi se parea al oricui, numai al meu nu! M-am apropiat de grupul cel mai numeros, ramanand totusi deoparte, si-am asteptat-o nelinistit sa mi se vanture prin fata. Mi-a vazut miscarea si nu s-a lasat asteptata, facandu-se ca incearca sa gaseasca ceva de scris si trecand din nou prin dreptul meu, lasand din nou cuvintele sa-i mangaie buzele umede: Nu sta degeaba, ca degeaba stai!

Ramasesem locului, cu dorinta vie de-a ma evapora. Nu ii intelegeam nici jocul, si nici nu stiam cum sa-l continui. Pentru mine, jocurile trebuie sa aibe reguli, altfel nu sunt decat miscari aleatorii, intamplari, coincidente. Jocul ei era unul nou, necunoscut, si cu cat voiam mai mult sa particip, cu-atat mai natang ma simteam. Goleam paharele sperand la un accident cerebral, la un scurt-circuit, la orice, orice, doar sa ma vad iesit din acest impas, din aceasta gaura neagra a mintii mele.  Zadarnic, nimic nou, nici o reactie intre emisferele mele tot mai lenese, lasate prada alcoolului dulce ce-si vedea de treaba lui, anuland una cate una toate sinapsele neuronale dispuse sa ma ajute.

Da, cand m-am trantit in taxi, a aparut ca din senin, asezandu-se lipita toata de mine, ea, Virginia cu pachetul ei suspect in brate. Doua ore mai tarziu, multe cortine se ridicasera de pe creierii mei odata cu efectul pacalitor al bauturilor dulci. Intelesesem multe lucruri pe care nici nu le banuiam acum cateva ore, lucruri care nici nu credeam ca ma vor interesa vreodata. Am lasat-o adormita si am iesit in bucatarie la o tigara. Mi-am turnat un pahar, desi nu aveam neaparata nevoie de suplimente, insa trebuia sa fac ceva cu ambele maini, sa nu cumva sa-mi treaca prin cap sa le ridic si sa-mi iau zborul.

Nu auzisem zurgalaii, ori poate ca da, dar ii confundasem cu alte sunete de sezon, insa nasul lui turtit pe geamul de la bucatarie ma facu din nou sa sar ca ars, desi eram intre tigari. I-am deschis cu degetul aratator la gura, semn ca trebuie sa fie foarte discret, sa nu-mi trezeasca musafira nepoftita insa atat de bine-venita. Vazut in bucatarie, era mult mai mare si mai rosu, iar cand isi ascunse capul in frigider, cautand berea, parea chiar imens. S-a asezat pe cel de-al doilea scaun al mesei, si-a aprins o tigara si si-a ridicat berea.

-N-am timp, n-am timp, dar mi-am zis c-o pauza scurta nu strica. Am batut deja jumatate de lume, am imprastiat jumatate din incarcatura, dar tot mai am o bucata buna. Ce zici, vii cu mine?

-Eu?… Nu stiu, nu m-am gandit! am ezitat, incercand sa castig timp.

-Bineinteles ca nu te-ai gandit! Nu ti-am zis c-ai doua saptamani? Ce-ai facut in tot timpul asta? m-a dojenit, deloc parinteste.

-Parca nu stii, am incercat sa ma apar, incheiere de an! Toti o iau razna in decembrie, parc-ar veni sfarsitul lumii.

-Da, parca sunteti idioti!… Ca si cum ati putea voi evita asa o magarie. Auzi cu ce va umpleti voi timpul si vietile, cu incheierile de an. Hai… hai, nu ma enerva! Ia-ti geaca si vino. Am eu niste paturi in sanie cu care sa-ti incalzesti genunchii.

M-am ridicat de la masa, m-am incaltat si mi-am tras geaca indesand pachetul de tigari in buzunar, gata de plecare. Era momentul adevarului, de la trei ani, primul an in care am inceput sa-mi pun intrebari, am vrut sa stiu cum face el toata treaba in 24 de ore. Norocul a dat peste mine. Oare ce-o fi gasit Mosul la mine, de se tot intoarce?  Am escaladat geamul, gata sa sar in sanie, cand mi-am adus aminte de ea. M-am intors si i-am scris un scurt mesaj, rugand-o sa ma astepte. L-am lasat pe masa si-am dat din nou sa sar pervazul, cand Mosul imi striga din sanie:

-Ia si doua beri, daca tot te-ai intors din drum.

-Ai zis ca nu bei cand conduci! l-am apostrofat prieteneste, desi nu eram in masura sa-l judec pentru actiunile lui.

Doisprezece ore mai tarziu, cand m-am intors, ea inca dormea in patul meu. Am mototolit biletul ce i-l scrisesem in toiul noptii, m-am descaltat si m-am strecurat sub plapuma, langa trupul ei cald si moale de femeie tanara. Simtindu-ma, se cuibari ca o pisica in bratele mele, torcand abia auzit la intoarcerea din vis. Am sarutat-o usor pe gat si ea-mi raspunse intorcandu-se catre mine. I-as fi mancat buzele, nu i le-as fi sarutat ca un om normal, dar ea ma impinse putin cu bratele, cat sa-mi vada ochii, si-mi zise aproape rautoacios: Si tu, fraiere, credeai ca nu exista Mos Craciun!

Decembrie 19, 2008

Conversatii nocturne cu Mos Craciun (I)

Filed under: Intalniri de gradul trei — vivi_d @ 5:05 am
Tags: , , , , ,

Habar n-am de unde mi-a gasit Mosul adresa de mail, cert e ca ieri ma trezesc cu un mesaj din partea lui: Vin diseara. Ce vrei sa-ti aduc? Atat, nimic mai mult. Semnat Mos Craciun. Asta-si bate joc de mine? Cine se crede?!… Sar repede pe mouse si click-uiesc reply-ul plin de furie. Ba, daca esti cine pretinzi, de ce nu stii ca nu beau vin, nici dimineata, nici seara? Mie adu-mi o bere. Si uit. Eram la serviciu, prins intre doua meetinguri plicticoase, si n-aveam nici timp, nici chef sa ma gandesc la povestile cu Mos Craciun.

Seara, am ajuns acasa epuizat, frecat bine-bine de sefi, ca-i sfarsit de an la toti, nu numai la Mos. Mi-am facut un dus, am incropit rapid o cina din resturile gasite in frigider si m-am tolanit in fotoliul comod, urmarind aproape motaind o emisiune la televizor. Berea parca nu voia sa-si vada de drum catre stomac, zabovea in tot felul de pliuri si cotloane, se tot impotmolea pe nu-stiu-unde pe parcurs si-mi tot revenea in gatlej, si-am lasat-o de-o parte, ca prea-mi bateam joc de ea. 

Un sunet incet, ca o bataie usoara in geam, m-a facut sa tresar. Stau la etajul 3, ce naiba? Sar din fotoliu si ma impiedic de papucii ce mi-au cazut din picioare, gata sa ma pravalesc pe calorifer. Fac pe avionul, intinzandu-mi bratele lateral si apoi inainte, incercand in van sa ma agat de ceva. Apuc doar sa mai fac un pas si ma proptesc cu mainile de calorifer si nasul de geam.  Ha! Mi-a venit sa-mi frec ochii cu mainile, sperand ca gestul ma va face mai credul. Clipesc des ca sa verific daca dorm ori sunt treaz, ma lipesc mai bine de geamul prin care-l vad pe supraponderal legandu-si renii si sania de balconul vecinului, cotrobaind apoi intr-un sac mare si rosu, scotand din el doua sticle si-o punga de alune. Zambea smechereste pe sub mustati, ca-n felicitarile bunicii. Face un gest de dincolo de geam, semn ca trebuie sa-i deschid. Deschid automat fereastra si-l las sa intre, nu fara efort, in camera. Inchid geamul si mai arunc o privire de-a lungul strazii, dar nici tipenie. Probabil c-am adormit la televizor, ca pare sa fie mult mai tarziu decat credeam.

-Ba, scuza-ma ca vin asa tarziu, am prins furtuna-n nordul Europei si renii n-au tras la caruta cum o fac de obicei. Uite, berea pentru tine. N-am stiut ce bei, asa ca ti-am adus un Heineken. Doua, de fapt.

-Da-o-ncoa’, Mosule, ii buna si asta! Chiar simt nevoia sa beau ceva… Mosule, da’ voi n-aveti de lucru, acolo la voi? Adica… cred ca asta-i cea mai aglomerata perioada a anului si la voi. Cum de-ai sters-o?

-Ba… asa e, desi cam toata productia s-a mutat in China! Dar m-a enervat doamna c-am zis ca-mi si bag ceva in toata traditia si-o las acum, la batranete. Numai mutre, numai fite, zici c-am fi la inceputuri.

-Mda… vrei o bere? intreb, nestiind ce altceva sa fac.

-Merge o bere, desi nu beau cand conduc, dar sunt cam sictirit azi. Sper sa stie renii si singuri ce au de facut. Batrane, sa traiesti! zice lovindu-si sticla de-a mea. O pune la gura si o soarbe cu nesat. Vad bulele de aer cum se joaca impingandu-se una pe alta sa-si faca loc inspre fundul rasturnat al flaconului de sticla si ma apuca o pofta de bere, de parca n-am pupat una toata seara. Da’ nu mi-ai zis, ce vrei sa-ti aduc? continua stergandu-si mustatile albe de spuma invizibila. Pentru o clipa, tac naucit. Oare cand am incetat sa cred in Mos Craciun? Devreme, poate prea devreme.

-Nu stiu. As vrea o femeie, una adevarata cu care sa pot sa-mi petrec serile sterile. Ah, m-ai prins nepregatit! E chiar ironic sa-ti cer azi o femeie… Una adevarata, auzi!… baigui stingherit ca m-a luat gura pe dinainte.

-Lasa, nu te lua tu dupa baba mea. De cand am ajuns celebru si i-am umplut cutia postala mai rau decat frigiderul, i s-a urcat la cap. Uita mereu ca-i baba Mosului Craciun, se crede altceva, saraca! Mai ai o bere? Nu stiu de ce n-am luat mai multe.

-Stai sa vad, zic, indreptandu-ma sovaielnic catre bucatarie. Ma intorc cu berea pe care-o da pe gat ca pe prima, fara sa respire.

-Auzi, e tarziu pentru amandoi. Ma duc acasa. Mai ai inca doua saptamani sa-mi spui ce vrei. Gandeste-te bine. Si… tinem legatura!

-O.K. incuviintez. Iti scriu pe mail, sau imi lasi un numar de telefon?

-Ho, ho, ho! Nu pot. E impotriva regulamentului intern al firmei. Etica, stii tu!… Dar nu se stipuleaza niciunde nimic despre e-mail, asa ca poti sa-mi scrii.

A doua zi m-am trezit buimac. Barbierindu-ma, mi-am amintit de fata lui paroasa. M-am oprit pentru o secunda, nici mie nevenindu-mi sa cred ce minunatii de beri am baut azi-noapte, si mai ales cu cine. La serviciu, n-am fost bun de nimic toata ziua. Imi tot venea sa le spun tuturor cum isi lega Mosul sania de balconul vecinilor si cum dadea berile pe gat, de parc-ar fi fost pahare cu lapte, dar n-am putut. E recesiune, mi-e si mie frica sa nu cumva sa pierd bucatica mea de branza si sa n-am cu ce plati creditul facut pentru minuscula mea vizuina. Dar cel mai mult m-a chinuit intrebarea lui: Ce sa-ti aduc?

Blog la WordPress.com.